Iata care sunt noile reglementari ce privesc examenele auto in 2019

Iata care sunt noile reguli, precum si documentele pe care trebuie sa le ai la dosarul pentru inscrierea la examenul auto in 2019.

 

 

In acest articol vom discuta despre informatiile de care ai nevoie pentru a obtine permisul in 2019, precum si despre noile reguli si documentele pe care trebuie sa le ai la dosarul pentru inscrierea la examenul auto.

 

Astfel, cei care doresc sa obtina pentru prima data permisul auto, vor trebui sa indeplineasca anumite conditii, care pot fi citite si pe site-ul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

 

Un prim criteriu in acest sens il reprezinta varsta minima, care este de 16 ani pentru vehicule din categoria B1 (cvadricicluri cu o masa mai mica de 400 kg). Varsta minima pentru obtinerea unui permis auto este de 18 ani pentru categoria B (autovehicule cu o masa < 3.500 de kilograme) sau BE (autovehicule cu o masa totala maxima mai mica de 4.250 de kilograme).

 

De asemenea, pentru a obtine permisul auto, candidatii trebuie sa sustina doua probe: una teoretica si una practica. Astfel, dosarul fiecarui candidat trebuie sa contina urmatoarele documente:

 

- o copie dupa cartea de identitate;

 

- cerere tip - puteti vedea un exemplar aici;

 

- fisa de scolarizare, care are o valabilitate de un an de la data absolvirii cursurilor, fiind emisa de scoala de conducatori auto (scoala de soferi) in cadrul careia au fost absolvite cursurile teoretice si practice. De asemenea, aici se va consemna si prezenta avizului medical (fisa medicala permis auto);

 

- cazierul judiciar, in termen de valabilitate (de regula, acest termen de valabilitate este de 6 luni) Dupa caz, va trebui sa ai si o copie dupa hotararea judecatoreasca de condamnare, ramasa definitiva, in cazul condamnarii la pedeapsa cu inchisoare cu executare sau la pedeapsa unei amenzi, alaturi de copia biletului de liberare sau a documentului care atesta executarea pedepsei;

 

- Dovada platii contravalorii permisului de conducere (chitanta de plata, in valoare de 69 de Lei). Aceasta se poate achita numerar direct la ghiseu, in acelasi timp cu depunerea documentelor, sau la trezorerie;

 

- Taxa de examinare pentru primele trei examene la categoriile A, A1, B, B1 si B+E - in valoare de 6 Lei (se achita la Directia Impozite si Taxe Locale).

 

In cazul cetatenilor straini care doresc sa obtina un permis auto, acestia trebuie sa aiba asupra lor o declaratie notariala din care sa rezulte ca nu poseda un alt permis de conducere national, eliberat de o alta autoritate straina, sau ca dreptul de a conduce nu a fost suspendat, retras ori anulat.

 

Astfel, cei care opteaza pentru un permis auto anul acesta, trebuie sa faca dovada aptitudinilor medicale si psihologice, dar si dovada pregatirii pentru examen, precum si dovada ca au domiciliul pe raza serviciului public de permise auto de conducere. Mai mult, persoanele care doresc sa obtina un permis auto nu trebuie sa fi fost condamnate in baza unor hotarari judecatoresti definitive pentru infractiuni care au legatura cu circulatia pe drumurile publice, vatamarea corporala sau cauzarea decesului in urma nerespectarii regulilor de circulatie.