Fisa medicala necesara obtinerii permisului auto ar putea deveni un obstacol major pentru bolnavii de diabet si pentru cei cu probleme cardiace netratate. Autoritatile doresc sa inaspreasca conditiile pentru ca acestia sa mai poata urca la volanul automobilului.
Potrivit unui nou act normativ al Ministerului Sanatatii publicat in Monitorul Oficial si intrat in vigoare in data de 29 decembrie 2017, persoanele care sufera de afectiuni cardiovasculare sau de diabet zaharat vor avea de parcurs niste etape suplimentare pentru a primi dreptul de a conduce un autovehicul. Ultimele statistici arata ca peste doua milioane de romani sufera de afectiuni cardiovasculare, in timp ce 1,5 milioane au diabet.
1. In cazul bolnavilor de inima
Actul normativ, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.041 prevede ca permisele de conducere auto sa fie eliberate sau reinnoite persoanelor cu afectiuni cardiovasculare doar in cazuri exceptionale. Mai mult, doritorii ar putea obtine fisa medicala pentru permisul auto doar daca afectiunea in cauza este tratata si daca pacientul primeste avizul unui medic specialist cardiolog.
De asemenea, daca situatia medicala este de asa natura, solicitantul eliberarii permisului auto poate fi nevoit sa efectueze un control medical periodic.
Printre afectiunile care necesita aviz din partea medicului cardiolog si/sau controale periodice in vederea obtinerii fisei medicale pentru permisul auto se numara:
- bradiaritmiile, tahiaritmiile, simptomele de angina, angina stabila;
- pierderea tranzitorie a starii de constienta si a tonusului postural;
- sindromul coronarian acut, interventia coronariana percutanata;
- bypass-ul coronarian cu grefa, transplantul de cord;
- infarctul sau accidentul ischemic tranzitoriu, stenoza semnificativa de artera carotida, cardiopatia congenitala;
- hipertensiunea arteriala maligna, tensiunea arteriala de gradul III.
Exista si persoane care nu pot obtine fisa medicala pentru permisul auto si care, implicit nu pot obtine sau nu isi pot reinnoi permisul de conducere, cum ar fi:
- persoanele care au suferit o operatie de implantare a unui defibrilator sau care au dispozitive de asistenta cardiaca;
- persoanele care sufera de boli vasculare periferice, cum ar fi anevrismul aortic toracic si cel abdominal;
- persoanele care sufera de insuficienta cardiaca, de cardiopatie valvulara insotita de regurgitare aortica, de stenoza aortica, de regurgitare mitrala sau de stenoza mitrala, de cardiomiopatii structurale si electrice sau de cardiomiopatie hipertrofica cu antecedente de sincopa;
- persoanele care sufera de sindrom Brugada cu episoade de sincopa sau cele care au avut revenire din moarte cardiaca subita.
2. In cazul celor care sufera de diabet zaharat
Aceleasi rigori ale legii sunt valabile si in cazul persoanelor care doresc eliberarea sau reinnoirea permisului de conducere si care sufera de diabet. In eventualitatea in care acestea urmeaza un tratament medicamentos, persoanele diabetice trebuie sa primeasca un aviz medical diabetologic (scrisoare medicala cu diagnosticul si recomadarea diabetologului privind capacitatea de a conduce a pacientuli) ca sa obtina fisa medicala pentru permisul auto. De asemenea, acestea sunt nevoite sa efectueze controale medicale periodice care sa garanteze ca pot conduce un autovehicul in siguranta.
Nu vor primi fisa medicala pentru permisul auto si astfel, nu isi pot reinnoi sau nu pot obtine permisul de conducere persoanele care nu stiu sau nu au primit informatii referitoare la riscurile diabetului si nu sunt pe deplin constienti de implicatiile hipoglicemiei.